Accept the mystery

Ieri am terminat de vazut "A Serious Man", un film de fratii Coen. Ce m-a atras initial a fost ideea filmului, un profesor evreu de fizica are o criza de viata. Am fost oarecum dezamagit de incertitudinile care apareau in film, multe lucruri se termina brusc, inclusiv finalul. Si pare ca nimic nu are vreun... sens. Cauze necunoscute, un Univers aleator sau un Dumnezeu razbunator ? Cred ca asta e si ideea filmului. Incertitudinea; poate fi oricare din aceste lucruri. De fapt, sunt destul de convins ca despre asta e vorba, de-a lungul filmului exista indicii: pisica lui Schrodinger, demonstratia principiului lui Heisenberg pe care le-o face studentilor, dilema de la inceputul filmului (daca vizitatorul e sau nu un demon), goana sa dupa raspunsuri la cauzele care i-au destramat casnicia (rabinii), confruntarile sale morale ridicate de problema trecerii studentului strain... E o diferenta intre incertitudine si caracter aleatoriu. Mintile noastre sunt in contradictie cu universul din punctul asta de vedere. Starea universului tinde catre haos, catre o dezordine cat mai mare: daca reusesti sa creezi ordine intr-o parte (sa reduci entropia unui sistem local), aceasta ordine este compensata de cresterea entropiei in alta parte si astfel echilibrul se pastreaza. Dar mintea umana e diferita, ea tinde catre ordine, catre indepartarea haosului, a confuziilor, catre gasirea de raspunsuri. Suntem parca presetati sa fim diferiti de "ordinea fireasca a lucrurilor". Si aceasta impotrivire duce doar la crearea unui haos si mai mare intocmai cum un sistem care se indreapta spre echilibru termodinamic creeaza dezordine (teoria racirii Universului), fiindca de fapt tot ce incercam sa facem e sa ajungem la un echilibru cu noi insusi, cu lumea din jur, sa ne solutionam problemele... sa fim fericiti.
Eram confuz de ce acest film fusese nominalizat la Oscar, finalul filmului m-a lasat cu gura pe jumatate cascata pe jumatate pe cale sa scoata o injuratura fiindca nu intelegeam. Asa ca, m-am culcat. Astazi m-am trezit si am realizat ca filmul imi prezenta subtil toate aspectele prin care trec. Era mai mult despre mine. De ce nu pot sti ce gandesc altii ? De ce nu pot sti ce vreau ? De ce mi se intampla toate rahaturile cand eu incerc sa fiu ok cu toata lumea ? E o ironie a sortii sau doar o coincidenta ? De fapt, e un film despre vietile tuturor. Nu e nicio confuzie in film, el nu ofera solutii, el doar prezinta si ne lasa sa interpretam, sa ne intrebam. Cam ca si in viata. Viata se deruleaza indiferent de cate raspunsuri gasesti, si adesea un raspuns naste mai multe confuzii si intrebari. Schimbarea este singura constanta in viata. Suntem obisnuiti sa intelegem ca atunci cand se intampla ceva, trebuie sa existe o cauza determinabila care a dus la acel lucru, si daca identificam acea cauza, putem solutiona problema, si putem preveni aparitia ei in viitor. Asta nu e mereu adevarat. Daca ar fi asa, ne-am putea gandi ca am putea prezice viitorul, dupa spusele lui Lagrange, daca am avea suficienta putere de calcul pentru a vedea cum evolueaza in timp sistemele, cunoscand starea la un moment initial. Dar natura are acest mecanism, acest copyright pe care nu-l poti "crackui". Incertitudinea. Nu poti sti un lucru cu precizie 100%. Dar asta nu inseamna ca "totul e relativ" (adesea inteles ca "totul e subiectiv" - si atunci lumea crede ca in pofida acestui fals truism poate sa afirme orice si sa se bazeze pe relativitatea adevarului ca argument in sustinerea prostiei pe care a spus-o). Inseamna doar ca exista o limita a ceea ce poti acoperi la un moment dat, o limita peste care nu poti sa treci.
Per total, pot spune ca filmul a fost "meh". Mi-a reamintit de aceasta limita si mi-a sugerat sa mai tai din acceleratie. In fine, cred ca ma intorc la (meta)materialele mele.